Peripeții la drum

    30 ianuarie 2012 - Pentru ca duminica toate biletele pentru Toy train erau vandute, ne-a ramas sa facem acest drum, luni dimineata inainte de a pleca din Dargeeling. Zis si facut, eliberam camera si ajungem frumusel pe peronul garii, care era deja plin de turisti veniti “sa se dea cu trenuletul” ca si noi. Acest tren “Dargeeling Himalayan Railway” dateaza din 1881 si este intrat in patrimoniul cultural Unesco, facand legatura cu mai multe localitati de la poalele Himalayei. Dintre trenurile de altitudine din India, e printre putinele care mai functioneaza. Varianta pe disel, pleaca din New Jailpaguri si trece prin Kurseong pana in Dargeerling in timp de sapte ore.  Azi e mult mai cald si placut, mai ales cand deja ne obisnuisem sa ne incotosmanam bine. Ne imbarcam in vagoanele secolului trecut si incepem calatoria cu locomotiva cu aburi printre satele mici cu localnici binevoitori. Totul va dura doar 2 ore, cu pauze insumand  40 minute. Prima pauza este sus pe deal la monumentul eroului, de care am povestit in episodul trecut si apoi la capatul rutei noastre, in Ghoom, unde timp de 30 minute am vizitat muzeul dedicat acestui tren. Cam prafuit ce-i drept, dar destul de educativ. E intra-adevar inca o bijuterie a Dargeelingului. 

      Imediat ce ajungem, luam un taxi pentru a lua bagajele de la hotel si apoi catre autgara, unde vom lua in sharing jeep catre NJP ( New Jailpaguri). Cand ajungem aici, ni se spune cu nonsalanta ca jeepul nu  va ajunge azi la NJP, ci doar pana in Siliguri. Alerg prin autogara sa caut jeep pentru NJP, dupa care mi se explica ca Siliguri este de fapt foarte aproape de NJP doar la 20 min. Buuun, intre timp taxiul meu, cu bagajele mele de 50kg, parcase undeva la capatul autogarii. Trebuie sa iau un poter si in sfarsit, ne vedem inghesuite pe bancheta din spate a jeepului cu inca  3 persoane. Funny, in final, suntem 14, iar in fata doi barbati se tin in brate.  Drumul pana in Siliguri este foarte frumos,  numeroase plantatii de ceai  terasate si  paduri himalayene (foioase cu amestec de eucalipt, palmieri si bananieri) si totul este o serpentina. Ajungem cu bine la Siliguri, dupa 3 ore si jumatate si facem o economie fantastica la bani de 1580 RS! Taxiul ar fi fost 1700 Rs si noi cu acest “sharing taxi” am dat doar 120 Rs! De aici, suntem indrumate de un coleg de drum, un domn spalat si binevoitor, bastinas al Dargeelingului sa ne urcam intr-o motoricsa, dar mai mare, cu 8 locuri, pentru a ajunge la NJP. Ne spune sa stam linistite ca nu ni se vor lua mai multi bani decat face, ca are el grija sa nu se intample asta si de asemenea, ca ma va ajuta cu bagajele. Asta imi place aici, ca  multi oameni te vor ajuta benevol in tara asta. Asa este, mai platim doar inca 20 Rs si apoi negociaza pentru mine un hamal care sa ma urce in tren pentru 150 Rs. Mi se pare enorm, in conditiile in care dadusem 120 Rs pentru un drum pana aici si refuz. Mi-am dat seama mai apoi, ca zgarcenia mea, era sa o platesc cu varf si indesat. 

    Iaca ma trezesc viteaza sa imi car cele doua bagaje enorme de cate 22 kg, rucsacul de 12 kg si geanta foto. Prietena mea nu are cum sa ma ajute caci are o operatie pe coloana. Pana la urma le voi duce pe rand si le vom pazi pe rand metru cu metru, peste o pasarela si pana la o sala de asteptare.  Unde sunt barbatii din tara asta? Apare un pusti simpatic, mititel si spalatel, care imi spune ca ma are mainile libere si ma poate ajuta. In momentul in care ia una din genti, ii scade tot entuziasmul de a ajuta. Imi spune ca ii place sa-i ajute pe altii, dar e tare greu bagajul meu. Oricum imi duce geanta pana la locul de asteptare. Intr-un final este anuntat si trenul nostru Expresul Kangchenjunga la linia 3. Repede insfac doi rucsaci si Carol ramane pe loc pana ma intorc eu. Caut vagonul B2, vad ca nu sunt pe lista, ma gandesc ca e numele tipului de la agentia care ne-a luat bagajului si urc in tren, dau de niste oameni draguti, le las bagajele si le zic ca ma intorc. Cand ajung la Carmen, ma intreaba in ce tren mi-am lasat bagajele, caci trenul nostru a fost abia acum anuntat la linia 1. Cum asa? Eu am vazut clar ca l-a anuntat pe al nostru Kangchenjunga la linia 3.........alerg din nou la trenul unde imi lasasem bagajele, si ma vedeam deja pe alta ruta..............norocul meu ca a nu a plecat. Dar ce te faci, ca trenul nostru deja ajunsese si Carol era disperata. Ca sa nu mai spun cat aveam de mers de-a lungul liniei si cate scari de urcat si coborat intre cele doua linii. Doua bagaje le duceam, dar mai ramanea al treilea. Carol pleaca la linia 1, sa-si duca bagajul ei si sa vina sa pazeasaca unul de al meu. Intre timp, eu ma apucasem sa le car pe toate trei……iar un tip incepuse sa se uite la mine si sa se minuneze, moment in care l-am invitat sa ma ajute. Si a  venit, ce avea sa mai zica, si chiar a fost de treaba. Urcam in vagonul nostru si constatam ca cele mai bune locuri din tren care ni s-au dat sunt sleeper de 6. Un fel de cuseta de la noi cu 6 paturi, despartite de restul culuoarului de perdelute. Pe culoar, pe partea opusa noua, mai erau alte paturi aranjate fata in fata de-a lungul vagonului. Acum, gaseste loc de bagaje..........cu noi in compartiment mai erau 4 militari care citeau romane foiletoane ilustrate si care se uitau la noi  ca la masini straine........Ne luam  o teapa, comandand mancarea pe care o credeam inclusa in pret si cocotandu-ne la etaj, desfacem una din “farfurioare” si varsam tot dalul (cu aspect de voma galbena fosforescenta) pe patul nostru. Numai ca noi romancele, calatorim in India cu duzine consistente de  servetele umede de tot felul, uscate si geluri dezinfectate. Cand a sosit mancarea colegilor “de compartiment”, le-am oferit din duzina noastra antibacteriana, dar nu s-au simchisit si au mancat cu mana stanga. Oare unde s-or fi spalat ei pentru masa?....

       Restul noptii a fost destul de ok, un pic stresata sa nu imi dispara unul din bagaje, auzind tot felul de povesti legate de furturile din trenurile indiene si ne-a batut in cap continuu aerul conditionat. La Guwahati am ajuns doar cu o ora intarziere, taman cand se si lumina, pe la   5 30. Aici, primul care a venit sa ma ajute cu bagajele am negociat pana la 120 Rs. In zadar ii explicam ca am nevoie sa ma ajute cu un singur bagaj, omuletul cu aspect de copil de 11 ani, a luat unul din bagajele de 22 kg pe cap si rucsacul meu de 65 l, si peste 20kg si el pe o mana si asa mi le-a dus pana la autoricsa. 

     De aici lucrurile au mers struna, caci imediat am ajuns in centru la hotelul unde statusem si anul trecut, am platit o camera in avans pentru cand vom sta la Guwahati, am lasat bagajele si am trecut doar strada la agentia Network travell de unde, la ora 7 pleca autobuzul nostru catre Kaziranga.

      Ne-am incadrat perfect in timp si iata-ne iar la drum! Ne asteapta iar o calatorie de 6-7 ore, cu un autocar destul de comfortabil, oameni amabili si la doar 250 RS. Drumul stiu ca e foarte frumos, caci l-am vazut abia la intoarcere....

     Autocarul ne lasa chiar la poarta de intrare a rezervatiei. Ce facem acum? Nu avem nimic aranjat, tot ce stiu e din povesti. Nu-i nimic, intru la oficiul de politie si primesc toate informatiile: avem de mers pe un drum, timp de 10 minute.  Nici bine nu ma intorc unde ma astepta Carol, ca trece o masina cu un ranger, pe care-l opresc si ne ia in camp. Am fost surprinsa sa constat ca acesta a refuzat tipul nostru, intr-un loc unde toata lumea cauta asa ceva. Deci, concluzia finala este ca oamenii de aici sunt totusi draguti si amabili. Intreb in cateva  locuri de cazare si fara sa stam pe ganduri alegem o camera basic cu doar 450 Rs la WILD LIFE SOCIETY! 

    Nu ne vine sa credem ca dupa mai bine de o saptamana de calatorie ne este cald si bine si respiram un aer parfumat! Restul zilei il vom petrece prin relaxare si facand planuri pentru a doua zi. Deocamdata nu ne intereseaza nici un rinocer, poate doar un pui de somn.