29.ianuarie.2012 - La 4 10 am, ma trezesc fara sa sune ceasul. Il pusesem la 4 15. Cuprinsa de
emotii, nu mai stau pe ganduri, trebuie sa ies din sacul de dormit atat de
calduros si sa ma pregatesc sa plec. Prietena mea, nu vrea sa vina, caci
sansele de a vedea rasaritul sunt minime. Ies din camera si sofereul meu nu
este. Il sunasem aseara sa ma duca pe Tiger Hill, si mi-a zis ca la 4 30 este
la hotel. A intarziat 10 minute, dar bine ca
a venit. E foarte frig si cu toate astea merge cu geamul deschis. Asa
merg toti pe aici.
Ajungem la Tiger Hill si constat ca trebuie sa platesc o
taxa de 50Rs, daca vreau vedere de la etajul IV si parcarea. Nu stiu ce
inseamna asta, dar la vantul care bate, cu siguranta nu vreau sa stau afara.
Ajung si la cladirea special construita pentru cei care vin aici sa vada
rasaritul cu Khangchendzonga. In jurul ei, o multime de femei disperate: cofee
cofee cofee cofee. Urc si la etajul patru, si sala cu pricina este dotata cu fotolii
confortabile si cu geamuri mari, unde te asezi ca la spectacol. Nu prea imi
place mie stilul, dar acum ce sa fac, vreau eu Himalaya, dar momentan nu prea
am cum sa am parte de ea. Merge si asa, acum e doar un preview la ce va urma. Ei,
si la ora asta a diminetii nu strica putin rasfat......e atat de frig......si
imi iau si o cofee, asa ca sa ma respect in totalitate ;).
La aparitia primelor raze de soare se aplauda. Ies afara si incep si eu sa filmez. Sunt atat de
emotionata ca nu stiu ce sa fac mai intai. Imi ingheata mainile pe aparate si urc iar in sala
cu fotolii. Unii urmaresc imaginea ca la televizor, dar majoritatea deschid
gemurile si cu aparatele foto se inghesuie pentru a lua imaginile. Cum au aparut primele raze de soare, acestea
au luminat perfect varful Khangchendzonga. Este ceva inedit. Nu imi vine sa
cred. Din noua m acelasi sentiment, ca asemenea frumuseti naturale nu le intrec
pe cele facute de mana omului. O fi si Taj Mahal un simbol al Indiei, dar nu se compara cu Himalaya. E
aici in fata mea, in linie dreapta la 250km. Inca putin........Anul trecut nici
nu visam sa ma apropii atat de mult. E adevarat ca acum am venit doar la
plimbare, asta doar ca sa-mi deschid apetitul pentru o expeditie mai serioasa.
Ma gandesc la cat de scurta este viata si ce multe sunt de vazut si facut. De acum stiu, lucrurile sunt mult mai simple
decat par, nu trebuie decat sa-mi propun si voi ajunge acolo.
Nu ma mai satur fotografiind si admirand peisajul si chiar ma simt
norocoasa. Doar pentru
asta venisem. Cu greu, dupa ce s-a facut lumina, soferul ma ia din fata
“zeitei”. Un prieten indian imi confirma fantastica sansa de a vedea la aceasta
vreme Khangchendzonga si, imi explica ca “khakan” inseamna “aur”. Pe drum, ne oprim pentru binecuvantare la
un templu budist din Ghom si apoi, la monumentul eroului, ridicat in cinstea
tuturor eroilor cazuti in razboaiele Indiei. Astfel, ajung inapoi la hotel la
ora 8. Dupa micul dejun, ne indreptam catre Gradina Botanica. Din nou stradute
intortocheate, fara nici un semn catre gradina si din nou, e necesar sa
intrebam cateva persoane pentru a ajunge aici. Din pacate, aici nu am ami avut
nici o revelatie ca la gradina zoologica, caci aceasta este lasata in paragina.
Cativa copii veniti cu bunicii la plimbare, intra imediat in vorba cu noi si ne
roaga sa facem fotografii cu ei. Ma intind pe o banca si ma las incalzita de
soare. Nu m-as mai ridica de aici, oboseala din ultimele zile isi spune
cuvantul. Uit ca trebuie sa am mare grija cu expunerea la soare, datorita
tratamentului care-l fac pentr preventia malariei. Nu e nici un tantar pe aici,
dar e bine sa o iau din timp pentru
locurile mai calde in care voi ajunge.
Urmeaza pagoda japoneza sau templu budist, situat sus pe colina, in partea opusa a orasului fata de cea
vizitata pana acum si, incepem urcusul agale timp de mai bine de o ora. Din nou
suntem nevoite sa intrebam care e drumul la fiecare intersectie. Acesta e un
obiectiv clar pe lista noastra. Desi suntem atat de terminate, nu vrem sa
renuntam la plan. Intr-un final, trecand printr-o frumoasa padure de amestec de
stejari si conifere vom fi rasplatite cu momente deosebite. Sus la templu, in
linistea din jur, doar tobele de rugaciune te determinau la meditatie. Intram
pe rand, caci trebuie sa ne descaltam, iar pancarta scrisa ca ne lasam papucii
pe risc prorpiu, ne determina totusi sa nu ne riscam. Ce bine prinde soarele si
din acest moment al zilei. In asteptare,
nu imi ramane decat sa ma uit la calugarii (care nu cred ca aveau mai mult de
15 ani) cum se joaca. Cred ca incercau sa faca miscari de break dance, sincer
mie asa mi s-au parut, sau sa fi fost ceva arte martiale, dar prea se hilizeau.
Pagoda, a fost construita de un japonez Fujii Gunji, plecand de la un ordin japonez Nipponzan
Myohojii, ce are la baza rugaciunea “sutra lotusului”, si care propovaduiste nonviolenta. Japonezul, a
construit sapte asemnea pagode in toata lumea, dupa cele doua razboaie mondiale
si atacurile de la Hiroshima si Nagasaki. Aceasta este o constructie circulara, cu statuile lui Buda, reprezentat de in mai multe stari:
meditatia, binecuvantarea, nasterea si nirvana. Langa pagoda, se afla un templu
specific japonez un loc, unde turistii pot participa la slujba si interactiona
cu calugarii. Am nimerit si eu intr-un asemenea moment si, am fost invitata sa
stau jos si mi s-a dat un instrument in care sa bat: un fel de paleta si un bat
de lemn. Calugarul “de serviciu” avea una mai mare, ca un fel de toba, timp in
care facea si un fel de incantatii, iar toata lumea il urma. Desi nu ma simteam
in largul meu, fiind destul de timida, mai ales cu asemenea ceremonii
religioase pe care nu le inteleg, caci nu le-am studiat, m-am simtit
binevenita. Se vedea deschiderea pe care acestia o aveau fata de tine. La final
ne-am primit binecuvantarea, cu bombonele dulci din zahar, asa cum primisem cu
cateva zile in urma si la templu hindus.
Am plecat cu greu de la pagoda si ne-am indreptat catre casa lui Tenzing.
Din pacate, am gasit-o inchisa. Acesta e semn ca voi reveni aici. Pe drumul de
intoarcere, am ales alt drum care ne-a dus intr-un cartier destul de boem, cu
multe cladiri foarte frumoase si hoteluri de lux. Seara s-a incheiat din nou la
Glennary’s cu o cina specific indiana, iar apoi m-am indreptat catre magazinul
de ceai pentru a face aprovizionarea. Aici, cu usurinta intrasem in vorba cu
vanzatoarea, care imi si daduse o mostra de ceai cu o zi in urma, iar acum ma
astepta. Prinsesm drag de ea imediat, caci se vedea ca e o femeie cumsecade si
mi-a placut ca era un magazin autentic, nimic fitos, unde ceaiul se vindea la
vrac si era impachetat sub ochii tai. In sfarsit am inteles si eu acum
diferentele dintre ceaiuri si am avut ocazia sa le miros pe fiecare in parte. E
vorba doar de ceai verde si negru, diferit prelucrat industrial. Marea
diferenta de calitate o face partea din planta care este culeasa separat de
alta si perioada cand are loc. Deci, avem de a face atat cu plantele culese
prima data in luna martie, urmeaza culesul din luna mai si apoi cel din octombrie: “first flush”, “second flush”,
“third flush”. Ceaiul de calitate superioara o reprezinta cel ce provine prin
culegerea primordiilor foliare (frunzele foarte tinere din varful
ramurilor). Ceaiul de calitate medie
este reprezentat de frunzulitele mijlocii, iar cel de calitatea a IIIa,
reprezentat de frunzele mai batrane de la baza tulpinei arbustului de
ceai. In acelasi timp, tot de calitatea superioara ti ne sa fie si
culesul din luna martie “first flush”. De data asta m-am asigurat, caci tanti cu care m-am
imprietenit mi-a zis, ca firma sa, trimite ceaiuri si prin posta. Ma bucur ca
m-am asigurat in acest fel pe viitor sa beau
un ceai de calitate. si
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu