28 februarie 2013 - Zile noi de Aventura. Nu mai stim cat e ceasul, in ce zi suntem, si
nici macar in ce oras. Deja totul a devenit un scenar de film din care
noi nu mai facem parte. Doi roboti in functiune. Mergem teleghidati prin
diverse temple, cu diverse mijloace de transport: ba o masina luxoasa,
ba cu un tren jegos, cu un tren si mai jegos si cu motoricsa, cu un
elefant, o camila, un jeep, un tigru...deja am inceput sa
aberez...visezi tigri, antilope si alte lighioane cu gandul la
rezervatia Ratanbore la care nu am ajuns inca.
Sa iau
cronologic:de dimineata luam ceaiul la chiropterlogul Partap, profesor
la Universitatea din Bikaner. Omul pare super de treaba si foarte
interesat de tot ce ii povestesc. Tipul mamalog de profesie si
pasionat de biodiversitatea din desert, recent s-a apucat de monitorizat
doua colonii de lilieci de prin imprejurimi. La una ma va duce si
acum. Totul se leaga extrem de firesc: ne urcam in masina sa luxoaasa,
Hyundai, tapisata in alb…de parca am fi in India…si oprim la
Cave temple, unde stau de veghe vreo 400 de lilieci. Facem procesiunea
de binecuvantare si ne alegem amandoi cu cate un bindi in frunte. Ne
descaltam la intrarea in templu, care nu e altceva decat o mina si o
luam prin stratul gros de guano. Nu ma mai gandesc la asta, noroc ca e
uscat. Agatati de ornamente, usi si pereti stau liliecii cei cu coada
lunga, din specia Rhinopoma hardwickei. Sunt extaziata la propriu, caci e
prima data cand ma intalnesc cu specia asta. Unii sunt inactivi, iar
ceilalti vreo 400 zboara peste noi si ne ating capetele cu aripile. Adi
iese repede, dar eu cu profesorul nu ne mai dam dusi: facem fotografii
in nestire si la final imi arata unde stau cei doi “rat snakes”. Very
funny…
Arunc sosetele cat colo si plec dezamagita de la locul
faptei, caci nu mi se da batul fermecat. Local este o procesiune, in
care preotul templului, agata de un lemn cactiva lilieci. Credinta este,
ca, daca pastrezi bucata de lemn iti va aduce noroc. Doar sunt in tara
superstitiilor…de ce nu as incepe sa cred cu si mai mare tarie in
animalul meu totem? Dar cu siguranta ma voi intoarce in noua expeditie
aranjata din desert de la anu....
Ajungem si la autogara unde
ne urcam in autobuzul local care ne duce la Deshnoke. Scopul este sa
ajungem de urgenta la Karni Mata temple, adica templul cu sobolanii cei
sfinti. Intr-o ora suntem aici si intram cu maxima piosenie si mai ales
curiozitate. Aflasem de templu de f mult timp si acum era momentul. Ii
trezsisem curiozitatea si lui Adi, deci, un must do in India!Templu,
este se pare unic in intreaga lume, soboloanii reprezentand sufletele
reincarnate ale celor dragi. Ni se spune sa ne uitam dupa sobolanul alb,
printre ceilalti 2000, dc vreau sa am noroc. Ii zic lui Adi, mai in
gluma mai in serios ca eu nu plec de aici pana nu-l vad…hahhahahahah
si apare!
E agitatie maxima, caci toata lumea e disperata sa-l
zareasaca. Probabil va intrebati daca ne-a fost sila sa facem o asemenea
vizita si desculti…adica in ciorapii speciali de temple. Daca ajungi
aici fara prejudecati, intelegi si mai ales respecti credinta locala,
nu ai nici cea mai mica jena. M-am lasat inconjurata , mai bine zis m-am
aruncat in mijlocul lighioanelor fara nici cea mai mica teama, iar puii
veneau nestingheriti la picioarele mele. Animalele nu ies din templu si
sunt singurii sobolani care se hranesc cu lapte. “Ne jucam” cu aparatul
foto vreme de o ora cred, si apoi ne caram inca stupefiati totusi de
cele vazute si traite.
Ajunsi la noi “acasa” la Vinayak Guest
House, servim un thali rajasthan si intram in vorba cu doi nemti, pe
care ii uimim pana noaptea tarziu cu povestile noastre speologice…..eu
nu mai rezist si ma retrag, lasandu-l pe Adi sa o faca pe speologul de
serviciu.
La ora 5 am, din nou trezirea. Surpriza, nu mai avem locuri la
“sleeper”si eu care abia asteptam sa ma intind confortabil……..trenul
este exact ca vechile personale de la noi, doar un pic mai slinoase si
banchetele sunt pentru 3 persoane. Oricum, chiar si asa, la cat de varza
sunt, dorm dusa 5 ore inghesuita intre indieni pana la Jaipur...
Desi
vorbisem la vreo 2 Geuest house-uri, dupa ce nu ne place la unul, ne
lasam pe mana unui sofer de ricsa. Bugetul nu trebuie sa depaseasca 10 $
si, regula de baza “ hot water si wi fi”. Nu ne mai pasa ca practic
dormim in mijlocul strazii, atat de tare se aude de afara si nici ca
totul arata insalubru. Nu mai are nimeni chef de bantuit de-aiurea dupa
cazare. Nu murim inca o noapte……avem si gradina, pe care o vom imparti
cu mare success cu niste tantari……………FARA MALARIE SPER!
Ca de
obicei, I lucru: ma arunc sub dusul prea fierbinte de data asta, daca nu
functioneaza robinetele de apa rece…….comandam pe fuga un orez,
bineanteles si negociem cu soferul zambaret sa ne duca la cateva
obiective. Mai avem jumatate de zi la dispozitie.
Ramasesem cu o
mare frustrare data trecuta ca nu vizitasem Palatul Vanturilor, de
referinta pt Jaipur. Intru singura si nu raman dezamagita. Palatul de
secol XVIII este in restaurare – reprezinta un palat construit pentru
femelile din harem, care nu ieseau afara, dar care puteau privi lumea
prin geamurile acestei contructii special facute pentru asa ceva.
Aratandu-i fotografiile lui Adi, ramane cu un gust amar ca nu a intrat
si el. Deh, esti in vizita in Jaipur,nu la relaxare! Mai urmeaza un
shooting la Palatul de pe apa, Jal Mahal, rezidenta de vara a
maharajahului, vizitabil doar cu privirea. Ce doriti, un suc de bambus,
unul de cocos? …………mancare pentru peste? , poate o camila sa o luati
acasa…
Apusul la Templul Maimutelor! Fusesem in timpul zilei
aici acum doi ani si maimutele statusera mai mult ascunse. Acum stiam
regula. Adi, siderat ca are de urcat un deal pentru asta…Hai,
ca nu o sa-ti para rau. Zeci de familii de maimutoi in calea noastra,
care mai de care mai jucause. Urmeaza evident procesiunea de
binecuvantare prin vopsirea fruntii si shootingul iminent. La coborarea
de pe “muntele sfant ma incumet sa scot alunele din geanta si sa
hranesc hoarda. Sunt super simpatice. Catre iesirea din templu, odata cu
lasarea serii se aduna cu sutele si cineva vine cu un sac de bunatatati
si le arunca orataniilor cu fundu’ rosu. O plimbare de seara cum nu am
mai avut de mult.
Si ziua nu putea ramane la fel de frumoasa,
trebuie sa ma ratoiesc cu soferul de ricsa, care, ca toti soferii
indieni, vor sa te prosteasca…………….ii zic ca vreau la bazarul
traditional din Jaipur (monument ratat in 2011) si ma duce la un magazin
de-al prietenului, unde eu raman fara cumparaturi si Adi arunca cu
banii………………..Nene cum ne-a fost vorba? Pai nu ma mai intorc inca
4km……..Pai, eu ti-am zis sa ma duci aici? Nu am sustinere, mai platim
si suplimentar (de fapt in las pe Adi sa se descurce, ca eu nu vreau
sa-l iau la pumni pe nesimtit), ca nu era in plan sa mergem la Palatul
de pe apa, etc………………………..asa ca, infometati, ne intoarcem la casa
insalubra de langa gara, cu WI FI!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu